Prietene noi și bune, pentru femeile 50 plus

prietene noi

Acele femei 50 plus care au rămas văduve în jurul acestei vârste sunt copleșite de singurătate. Motivul? Deoarece nu mai sunt capabile ca să își facă prietene noi. Iar cele pe care le au, dacă le au, de regulă au familiile lor. Și se uită cel mult cu milă la cele cărora le-au murit soții.

Ba mai mult decât atât, unele chiar au senzația că le vânează bărbații. Iată de ce, încetul cu încetul le îndepărtează pentru siguranță. Asta deși la parastas le promiseseră văduvelor că le vor sta aproape orice ar fi.

Poți să-ți faci prietene noi la orice vârstă!

Din fericire, chiar și la vârsta de 50 de ani poți să îți faci prietene noi și bune. Evident, cu un efort ceva mai mare decât în copilărie sau în adolescență.

Chiar și acelea care au rămas fără prietene pe motiv că amicele lor s-au mutat în alte țări, nu neapărat că au rupt legăturile voluntar, ca și acelea cărora prietenele le-au murit, nu trebuie să dispere. O soluție de a socializa va exista întotdeauna.

Acesta  este cursul vieții și trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt, nu trebuie să cădem în depresie din cauza asta.

O astfel de femeie 50 plus e bine să conștientizeze că pe măsură ce înaintezi în vârstă  și termenul de prietenie se schimbă. Dar la baza tot va trebui ca să îți dai seama că prietenia există doar dacă ești dispusă ca să acorzi încredere altor persoane de vârsta ta.

3 metode de a găsi noi prietene pentru femeile 50 plus

Intră într-un club.  

Așa cum tinerele se duc la club pentru a-și face prieteni, tu poți să te înscrii într-un grup pasionat de o anume activitate (pictură, mărgelit, cusut ii tradiționale, turism, lectură, gătit etc.)

Poate până acum nu ai avut timp ca să te ocupi de un hobby, indiferent care a fost acela.

Acolo unde există și alte persoane asemenea ție, prieteniile se leagă mai ușor. Plus că așa vei putea ieși din casă și te vei putea conecta cu alte persoane cu aceleași interese ca ale tale.

    2. Participă la evenimente publice

Du-te la conferințe pe diverse teme, cursuri gratuite sau plătite, seri de lectură, lansări de carte etc.). Vei avea șansa de a te împrieteni cu persoane cu aceleași interese cu ale tale.

    3. Folosește-te de internet

O altă metodă foarte folosită în zilele noastre este să căutați pe rețelele sociale grupurile de femei care vă interesează. O platformă nouă de-abia lansată unde vă puteți înscrie este și în grupul de pe Facebook Femei50Plus, unde veți găsi femei asemeni vouă și dezbate subiectele care vă interesează.

Lasă un răspuns